
20 martie 2017 /
Cum și de ce se produc aritmiile cardiace?

Cum se produc aritmiile?
Procesul prin care apar aritmiile poate fi destul de greu de înțeles, de aceea trebuie explicat pe scurt cum anume funcționează inima. În primul rând, este important de știut că inima este un organ divizat în patru camere: două atrii în partea sa superioră și două ventricule în partea inferioară. În atriul drept se află o formațiune de celule numită nod sinusal sau sinoatrial. Aceste celule se contractă cu o frecvență de 60-100 bătăi pe minut. Atunci când inima bate regulat, unda electrică care rezultă după fiecare contracție de la nivelul nodului sinusal se transmite către atrii, apoi către ventriculi, trecând prin trei componente principale ale inimii: nodul atrioventricular, fascicolul lui Hiss și rețeaua Purkinje. Drept urmare ventriculii se contractă la rândul lor iar apoi emană o undă de relaxare care pornește de la cord și ajunge la atrii. Acest traseu este neîntrerupt dacă inima este sănătoasă, însă ce se întamplă atunci când apar aritmiile? Parcursul descris anterior este deviat. Întreruperile înseamnă că nodul sinoatrial descarcă impulsul electric mai repede sau mai încet decât în mod normal, ori contracția și relaxarea se realizează neregulat, fie anumite zone componente ale cordului se contractă spontan. Principalele tipuri de aritmii sunt prezentate detaliat aici.Factorii de risc ai aritmiilor
Deși majoritatea tipurilor de aritmie apar fără o legătură strictă cu alte afecțiuni, există totuși anumiți factori de risc care favorizează instalarea acestui diagnostic, cum ar fi:- Vârsta - de obicei apar la persoanele de peste 60 de ani;
- Sexul - bărbații sunt mai predispuși să sufere de aritmie;
- Consumul de alcool și alte stimulente ale activității inimii - cafeina, nicotina, narcoticele;
- Infecții ale sistemului respirator (ex: pneumoniile);
- Insuficiența cardiacă;
- Hipertensiunea arterială;
- Afecțiunile metabolice (hipertiroidismul, diabetul zaharat);
- Bolile cardiace congenitale.